Unul dintre foarte tinerele asezaminte monahale ale Arhiepiscopiei Sibiului, fiintand din luna aprilie a anului 2006, Schitul Bran este asezat pe varful dealului care strajuieste satul Șimon – arondat comunei Bran – intr-o zona de un pitoresc aparte, oferind o impresionanta panorama asupra celor patru importante forme de relief care il inconjoara: Masivul Piatra Craiului, Masivul Bucegi, Masivul Postavaru si Magura Codlei.
Printr-o alta fericita potrivire, locul pe care a fost ctitorit schitul este imbibat de sangele si osemintele ostasilor romani cazuti in luptele de rezistenta purtate de-a lungul culoarului Rucar – Bran in Primul Razboi Mondial. De altfel, intru’ cinstirea jertfei lor a fost inaltata si o troita comemorativa in imediata vecinatate a bisericii.
In pronaosul bisericii schitului, sunt asezate spre inchinare intr-o raclita de lemn particele din sfintele moaste ale Sfantului Sfintit Mucenic Teodosie de la Brazi si ale Sfintilor Cuviosi Mucenici din Sinai.
Potrivit programului liturgic al schitului, slujbele se savarsesc zilnic incepand cu orele 17 respectiv 4.30,iar în duminici şi sarbatori de la orele 19.30 respectiv 9. Randuiala locului a statornicit ca spovedania si impartasirea soborului sa fie cel putin saptamanale, iar în incinta asezamantului sa fie oprit consumul de carne. In afara îndeletnicirilor obisnuite traiului monahicesc, obstea Schitului Bran este angrenata totodata in activitati culturale (traduceri si diortosiri ale unor scrieri teologice sau duhovnicesti), precum si în felurite actiuni caritabile (mai ales in colaborare cu Fundatia Vasiliada a Patriarhiei Romane şi cu Spitalul de Neurologie Bran).
Redam si o descriere a drumului de acces, gasita pe site-ul Forum-Brasov.ro:
Pentru a ajunge la Schitul Bran, puteti veni pe DN73 (Brasov – Pitesti) pana la iesirea din localitatea Bran, respectiv intrarea in Moeciu; de acolo faceti la stanga (daca mergeti in directia Brasov – Pitesti) catre Simon, mergeti aproximativ 3 km pana cand observati un indicator din lemn pe partea dreapta pe care scrie Schitul Bran. Mai departe veti merge pe un drum de tara, pana la iesirea din sat de unde urmariti mai departe indicatoarele catre Schit; drumul este bun chiar si in conditii de iarna, fara a fi nevoie neaparat de 4×4, insa as recomanda totusi sa fie parcurs de un conducator auto cu experienta peste medie.
Merita sa il vizitati si il recomandam din tot sufletul! Peisajul de iarna este de vis, atat pe ulitele satului Simon cat si prin drumul de padure care duce catre schit.
Coordonatele GPS, in cazul in care sunteti impatimiti de drumetii pe munte la picior si aveti un GPS, sunt:
– N: 45o 28′ 45″ ; Dec: 45.4792
– E: 25o 21′ 58″ ; Dec: 25.3661
– altitudine: 997 metri.