Confruntari si dueluri in epoca medievala

Clujul a fost, probabil, cel mai agitat si mai turbulent dintre orasele Transilvaniei medievale. In momentul transformarii sale in oras regal, Clujul era foarte diferit de celelalte localitati transilvanene care dispuneau de un statut urban. În timp ce populatia majoritatii oraselor transilvanene era alcatuita cu precadere din colonisti germani, fiind, in general, una pasnica si omogena, Clujul a fost deschis asezarii nobililor, comerciantilor sau mestesugarilor, dar si unui mare numar de aventurieri din toate categoriile sociale si din toate neamurile. Prezenta tuturor acestora i-a oferit Clujului, in timp, o stralucire greu de egalat printre orasele Transilvaniei medievale. Ea a creat insa, in acelasi timp, si premisele aparitiei unor situatii tensionate care au degenerat, adeseori, in confruntari armate dintre cele mai violente.

Unul dintre cele mai indelungate si sangeroase conflicte interne s-a consumat in anii 1327-1338, el opunand doua dintre cele mai puternice “partide” patriciene din oras: pe de o parte, aceea a neamurilor lui Petru, fiul lui Felician si Bartolomeu, fiul lui Henning, iar pe de alta, aceea a neamurilor comitelui Stark. Prima faza a acestei lupte pentru putere a fost aplanata, in 1327, la interventia voievodului Toma Szecsenyi. Conflictul a reizbucnit insa, dupa mai bine de zece ani, in Duminica Floriilor a anului 1338, cand Petru si Bartolomeu, impreuna cu partizanii lor, s-au napustit cu armele asupra reprezentantilor partidei adverse si i-au taiat in bucati, in piata centrala a orasului (actuala Piata a Muzeului), pe doi dintre oamenii comitelui Stark. Luptele au continuat pe strazile orasului, fiind soldate cu numeroase victime. În cele din urma, patricienii turbulenti, impreuna cu sustinatorii lor, au fost nevoiti sa paraseasca pe ascuns Clujul. Dorinta lor de razbunare a fost insa mai puternica decat prudenta. Astfel, la 6 noiembrie 1338, Petru si Bartolomeu au revenit in oras pe ascuns, au incendiat si au jefuit casele partizanilor comitelui Stark si i-au ucis pe cei doi fii ai acestuia. Parasind orasul cu o prada bogata, Petru si Bartolomeu s-au sustras urmaririi autoritatilor regale vreme de inca doi ani. Ei si-au constituit, in acest timp, o mica armata de aventurieri, in fruntea careia au incercat, in primavara anului 1340, sa cucereasca Clujul si sa-i nimiceasca pe vechii lor dusmani. Locuitorii Clujului au fost nevoiti sa solicite sprijinul vicevoievodului Petru al Transilvaniei, care a intervenit in sprijinul lor in fruntea propriei sale armate. Luptele s-au purtat, de aceasta data, la portile orasului, si s-au incheiat cu Duel judiciar in Evul Mediu.

O victorie desavarsita a comitelui Stark si a sprijinitorilor sai, care i-au masacrat fara crutare pe adversarii lor. Victoria comitelui Stark a incheiat, astfel, o perioada deosebit de agitata, fapt care le-a ingaduit locuitorilor Clujului sa se consacre activitatilor zilnice in imprejurari ceva mai pasnice. Cu toate acestea, evenimentele sangeroase nu au incetat sa isi faca, periodic, aparitia in viata interna a orasului de pe Somes. Unul dintre acestea s-a consumat la sfarsitul anului 1359, cand nobilul Mykula de Dezmir, impreuna cu iobagul sau Mihail, l-au atacat si l-au ucis, in plin centrul Clujului, pe un nobil local pe nume Paul. Cu toate ca fapta fusese savarsita in public, iar vinovatia lui Mykula era neindoielnica, acesta a fost obligat, potrivit legislatiei epocii, doar la plata unei despagubiri de 29 de marci de argint catre vaduva si fratele celui ucis. Trei ani mai tarziu, la 8 decembrie 1362, un numar de aproximativ 30 de oraseni din Cluj au atacat manastirea benedictina de la Cluj-Manastur, cu scopul de a-l captura si a-l ucide pe un anume Paul, nobil de Suceag, un mai vechi inamic al lor. Adapostul oferit de zidurile conventului nu a fost, pentru Paul de Suceag, decat unul iluzoriu, el neputandu-l feri de cumplita razbunare a clujenilor. Acestia au patruns in interiorul manastirii, au spart usa salii de mese si pe aceea a resedintei abatelui si, capturandu-l pe Paul, l-au decapitat, oferindu-i astfel cinstea unei morti potrivite rangului sau. Raportul judelui nobiliar Ioan de Chidea, care reflecta acest eveniment, are marele merit de a ne oferi o descriere indeajuns de detaliata a armamentului folosit, cu aceasta ocazie, de clujeni. Acestia erau “echipati asemeni cavalerilor” (tamquam milites pylati), cu sulite si lanci, cu scuturi, camasi de zale, platose si manusi de fier. Unul dintre participantii la atacul manastirii, Martinus perator, este, foarte probabil, nimeni altul decat cunoscutul sculptor Martin din Cluj, acela care, impreuna cu fratele sau Gheorghe, a realizat celebra statuie a Sf. Gheorghe ucigand balaurul. Echipamentul calaretului reprezentat ca Sf. Gheorghe era, fara indoiala, inspirat din acela folosit de clujeni in confruntarile armate ale epocii. Conflicte asemanatoare, dar de o amploare ceva mai redusa, s-au inregistrat si in localitatile din vecinatatea marelui oras. În cursul anului 1359, la doar cateva saptamani de la omorul pe care il comisese in plin centrul Clujului, acelasi Mykula de Dezmir, personaj agresiv si turbulent, s-a napustit cu o ceata de slujitori ai sai asupra calatorilor de pe drumul dintre Cluj si Apahida, in hotarul satului Sannicoara. Victima sa a fost, de aceasta data, un anume Albert din Apahida, impreuna cu fiul sau. Albert a fost ucis in lupta, fiul sau a fost grav ranit, iar caii si bunurile celor doi au fost jefuite. Mai mult decat atat, Mykula a luat cu el, la Dezmir, trupul neinsufletit al lui Albert, pe care a refuzat sa il restituie familiei, in pofida interventiilor repetate ale abatelui Otto din Cluj-Manastur.

Un an mai tarziu, in 1360, un anume magistru Deme, aventurier instalat de regele Carol Robert in stapanirea unor domenii din imediata apropiere a Clujului, a devenit odios locuitorilor satului Chinteni datorita repetatelor sale abuzuri si persecutiilor la care ii supunea. Pentru a se debarasa de acest personaj nedorit, chinteoanii au angajat doi luptatori platiti, pe numele lor Ştefan de Silivas si Ştefan, fiul lui Petru. Acestia l-au provocat la lupta pe magistrul Deme si l-au ucis in ziua de 6 decembrie, in sarbatoarea Sf. Nicolae. Cercetarea acestui omor, efectuata de autoritatile epocii, a atribuit intreaga vinovatie locuitorilor din Chinteni, care au fost obligati sa plateasca o despagubire familiei celui ucis. Spre deosebire de asemenea dispute lipsite de reguli, brutale si necrutatoare, duelurile judiciare constituiau o formula de reglementare a unor cauze civile sau penale acceptata de autoritatile epocii. Ele erau organizate in fata regelui sau a reginei, a judelui curtii regale sau a congregatiei nobiliare.

Partile potrivnice se duelau arareori in persoana, cel mai adesea ei recurgand la serviciile unor luptatori platiti. Unul dintre cele mai cunoscute dueluri judiciare desfasurate in Transilvania a avut loc la Turda, in anul 1306, in fata voievodului Ladislau Kan si a congregatiei voievodatului. Provocat de o disputa referitoare la stapanirea satului Paglisa (jud. Cluj), el i-a opus pe Ladislau Borsa si pe puternicii nobili de Dabaca, ce s-au duelat prin reprezentantii lor. Ladislau Borsa a fost acela care a avut castig de cauza, obtinand confirmarea stapanirii sale asupra satului mentionat. Tudor Salagean