Manastirea Predeal

Jumatatea a doua din veacul al Xviii-lea a prezentat in Transilvania un aspect istoric nefericit pentru romanii ortodocsi. In urma impotrivirii la presiunile care se faceau pentru trecerea transilvanenilor la unirea cu biserica Romei, in fruntea carora s-au aflat Cuviosii Visarion Sarai si Sofronie din Cioara, stapanirea austriaca din Viena, de credinta catolica, a poruncit si infaptuit pana in final daramarea manastirilor romanesti de zid si arderea celor de lemn. Saraciti de sfinte locasuri, monahii au trecut culmile Carpatilor si au continuat trairea lor calugareasca intre fratii de peste munti, in Muntenia si Moldova.

In aceasta vreme, dincolo de culmea Carpatilor, langa izvorul raului Prahova, la poalele muntelui Clabucetul Taurului, a luat fiinta Schitul Predeal cu hramul Sfantul Nicolae, schit care, cu vremea a fost transformat in manastire.

Situatia geografica a acestui loc era prielnica, pentru ca avea tacerea lumii necesara monahilor si linistea vietii in credinta strabuna.

Caile de comunicatie prin pasul Predeal erau atunci poteci de picior si drumuri noroioase de car, care legau prin negustorii vremii, Brasovul de Ploiesti. In prezent, comunicatia moderna se face pe asfaltul soselei si pe calea ferata.