Mausoleul din Halicarnass

Regele Mausolus, satrap persan de Caria (377-353 î.Hr.), a crezut ca a fost foarte important. Asa a facut si sotia lui (totodata, sora lui) Artemisia. Dupa moartea regelui, Artemisia a comandat celor mai mari arhitecti si sculptori ai regatului sa proiecteze si sa construiasca un monument funerar pentru sotul ei, frate, care le-ar eclipsa toate celelalte. Si asa a facut. Atat de mare a fost Mausoleul ca a fost inclus printre Cele Sapte Minuni ale Lumii si a imprumutat numele sau oricarui si fiecarui monument funerar grandios construit în lume in timpul celor doua milenii urmatoare constructiei sale.

Mai multe secole mai tarziu, moda mausoleelor i-a prins pe romani, care le-au construit de-a lungul drumurilor si in locuri cum ar fi Hierapolis (Pamukkale). Nu a ramas insa mult din Mausoleul original.

La începutul anilor 1400, Cavalerii Ospitalieri din Rhodos extind isi consolideaza Castelul lor – Sf Petru. Avand nevoie de materiale de constructii ieftine, gata facute, au spionat Mausoleul de aproape, l-au admirat pentru un timp, apoi l-au desfacut in bucati si le-au utilizat in ziduri pentru delimitarea partilor castelului, sau au zdrobit marmura in var pentru mortar. Prin decretul papal din 1409, cei care au lucrat la castel au avut garantat un loc în rai (desi probabil ca nu si în inimile istoricilor prezervationisti).

In 1522, ceea ce a ramas din piatra de la Mausoleu a fost zdrobit si ars pentru a face var pentru a consolida castelul de aparare impotriva unui atac anticipat al armatelelor sultanului Suleyman Magnificul. Trista ironie este ca acesti cavaleri stiau ca ar pierde si trebuie sa renunte la castel (Suleyman avut o armata mare), dar onoarea cavalereasca le cerea sa lupte. Au pierdut si au parasit castelul pentru totdeauna.

O mica parte de arta din Mausoleu au supravietuit. In 1846 Lord Stratford Canning, ambasadorul britanic la sultanul otoman, a obtinut permisiunea de a lua o duzina de reliefuri de marmura, unii lei si un leopard de piatra, ducandu-i la British Museum, unde au si ramas. Toata povestea aceasta este explicata in exponate intr-un adapost de langa situl istoric. Copii din tencuiala celor 12 reliefuri de marmura, de asemenea, sunt desfasurate.